Croaziera in Caraibe - Oasis of the Seas - 2 Ianuarie 2016

Scris de Vali Pruteanu
Croaziera oferita de Emanuela Anton


Buna, Ema, 
 
Oasis of the Seas este incredibil de atragator, iar atmosfera este adecvata unei vacante de vis. Pe vas gasesti de toate pentru toate gusturile. Depinde de fiecare ce isi doreste si ce si-a propus sa faca. Noi ca un cuplu tanar am cautat activitatile sportive, spectacolele de teatru, showurile acvatice, filmele ce rulau la cinema si excursiile de la tarm din porturile tinta. 
 
In zilele petrecute la bord am avut ocazia sa exploram vasul si sa ne bucuram de absolut toate facilitatile, inclusiv sa facem cumparaturi, sa mergem la spa, sala de fitness, sa ne bronzam, sa ne racorim in piscina, sa lenevim in jacuzzi, etc. Cabina a fost bine dotata, curata, incapatoare, iar cel care s-a ocupat de intretinerea ei a fost extrem de amabil.
 
Iti atasez cateva poze care nu pot surprinde cu adevarat ce semnifica si ofera Oasis. Ar trebui sa fii efectiv acolo ca sa experimentezi si sa intelegi pe deplin ce ti se povesteste sau ti se descrie. Camera telefonului este si slabuta, probabil ca o camera performanta ar fi fost mai potrivita cu aceasta ocazie. Te las pe tine sa tragi concluziile intrucat tu cunosti mai bine vasul.
 
Referitor la plecarea in Caraibele de est vreau sa mentionez ca de data aceasta suntem interesati de itinerariul in sine mai mult decat de vas.
Astept cu nerabdare o noua oferta si iti multumesc din nou Ema ca ne-ai fost alaturi toata perioada aceasta. As completa si un chestionar care sa reflecte disponibilitatea ta si dorinta de a ne ajuta in orice situatie. Sper doar sa existe caci o voi face cu mare placere!
 
Te pup si ne auzim curand!
 
Vali