Croaziera in Fiordurile Norvegiene cu MSC Fantasia
Buna ziua si bine v-am gasit!
Imi pare rau ca va scriu abia acum, dar noi am ajuns mai tarziu acasa decat restul grupului si, de bine ce-am ajuns, am si plecat deja intr-o noua aventura (asa ca acum va scriu din Franta).
Multumim pentru ajutorul pe care ni l-ati dat, inlesnindu-ne vacanta in fiorduri. Cred ca este unul din cele mai frumoase locuri in care am ajuns vreodata si in care sper sa ma intorc cat de curand. Norvegia a fost exact pe sufletul meu, cu salbaticia si verdeata ei, chiar daca nu e neaparat pe gustul tuturor. Dar cred ca e putina lume care sa ramana insensibila la maiestuozitatea fiordurilor.
Asadar, in privinta locurilor vizitate, am numai ganduri bune si cuvinte de lauda. Mai ales ca si vremea a tinut cu noi si am prins „vara” norvegiana.
Despre croaziera in sine, va marturisesc ca am avut si cateva mici dezamagiri. Vasul a fost foarte frumos, nu ma pot plange, camerele curate, spatioase, mirosea bine, chiar am apreciat acest lucru.
Insa faptul ca era atat de plin (de inteles de altfel, dar peste asteptarile mele), cu puhoi de lume care se calca pe picioare mai ales la orele de masa, pentru mine a fost un pic prea mult. Dar recunosc ca eu ma simt mai confortabil cu mai putini oameni in jur, in locuri mai intime si mai tihnite. Cred ca din cauza numarului mare de pasageri, cumva si echipajul era putin debusolat. Nu ca ar fi fost neaparat servicii proaste, dar nici cele mai bune de care am avut parte vreodata n-au fost. Mancarea corecta, dar cu nimic spectaculoasa, mai ales la restaurant (de multe ori mancarea de la barurile de la etajele superioare mi s-a parut mai ofertanta decat ceea ce primeam seara la cina).
Ce nu mi-a placut deloc a fost partea de entertainment; am fost la un singur spectacol, cel de la intalnirea cu capitanul, si a fost probabil cel mai prost pe care l-am vazut vreodata. Nu ca ar fi contat pentru noi, cei mai tineri, foarte mult. Va spun sincer ca nu suntem chiar in target la genul acesta de manifestari, dar de data asta, fiind cu parintii sotului meu, care ar fi gustat genul acesta de distractie, am incercat sa vedem cum e. Nici macar lor nu le-a placut. Noi am renuntat sa mai mergem dupa aceasta prima experienta, dar ei au fost si intr-o a adoua seara si s-ar intors la fel de lipsiti de entuziasm. Sigur ca va povestesc asta in ideea in care dumneavoastra trasmiteti un feedback companiei MSC de la clienti si poate isi schimba si ei un pic strategia in aceasta privinta.
Ce am mai constatat fata de crozierele trecute (noi am mai fost intr-una singura, dar socrii mei sunt deja la a sasea sau a saptea), este ca la preturi mai mari am avut servicii mai slabe. Nu mi-a placut nici faptul ca eram agasati mereu de oferte din partea personalului (daca nu erau poze erau pachete de bauturi - si aici ofertele s-au dovedit a fi altfel decat era trecut pe hartie, pachete speciale pentru cine - in serile de gala - sau mai stiu eu ce).
In fine, una peste alta, pentru mine cel putin, ceea ce am vazut in zilele in care am coborat la tarm a contat de o mie de ori mai mult decat ceea ce s-a intamplat in zilele petrecete pe vas. In legatura cu asta, as vrea sa va fac insa o mica sugestie. Noua ne-ar fi fost de ajutor daca am fi fost atentionati inainte de plecare in privinta excursiilor, ca trebuie rezervate din prima zi sau chiar inainte de croaziera. Am avut surpriza ca la prima excursie, in Hellesyt, sa nu mai prindem locuri in engleza, initial am fost repartizati la grupul de franceza (ceea ce era o problema, pentru ca nu vorbim toti din grup franceza); in final, probabil din cauza cererii foarte mari, s-a mai creat un grup si am avut ghid in engleza pana la urma. Insa la a doua oprire, in Flam, ne-am fi dorit foarte mult sa facem excursia cu trenul, la care nici nu s-a mai pus problema sa prindem locuri, pentru ca ni s-a spus ca a fost rezervata dinainte de croaziera. Din pacate, nici de posibilitatea de a ne cumpara singuri bilete din gara nu am aflat decat prea tarziu (aici poate colegele dvs, foarte amabile de altfel, nu ne-au avertizat din timp - probabil ca nu au stiut nici ele, dar pana la urma, ma gandesc ca ar fi trebuit sa fie mai pe faza cu ceva solutii alternative). Am ales pana la urma alta excursie, dar am ramas cu gandul la cea pe care n-am mai prins-o, cu trenul, despre care am inteles ca ar fi una dintre cele mai frumoase trasee din Europa. Poate data viitoare.
V-am povestit toate astea nu pentru ca voiam sa ma plang de ceva, ci pentru ca m-am bucurat de colaborarea cu dvs, mi s-a parut ca ati fost prompta si corecta si am considerat ca e onest sa va dau si eu un feedback cat mai aproape de realitate, care sa va ajute sa va ajustati serviciile cat mai bine cererii clientilor. Trebuie insa sa spun ca pe parte de hartii si acte a mers totul uns, lucru pentru care va multumesc.
Sper sa colaboram si in viitor si chiar voiam sa va intreb ce linii de croaziera mai aveti in portofoliu. Pentru ca, dupa aceasta excursie, m-am uitat si eu putin peste ce variante mai avem (recunosc ca eram destul de ignoranta in domeniu, de obicei ne organizam singuri calatoriile, nu prin agentii) si as fi curioasa sa vad ce ar presupune un upgrade pe linii un pic mai exclusiviste.
Multumesc inca o data pentru o vacanta frumoasa. Toate cele bune!
Va atasez cateva fotografii cu imagini care mi-au bucurat mie sufletul.