Asia Exotica – Voyager Of The Seas – 8 Octombrie 2013



Am ajuns cu bine acasa.
 
Croaziera a fost reusita . Nu am avut incidente neplacute. Vasul de croaziera este f. frumos iar echipajul deosebit de atent incepand de la capitan, care era permanent in mijlocul nostru, pana la cabinier care era atent si discret.
 
Am intalnit si romani in cadrul echipajului. Au fost atenti, amabili si s-au straduit sa ne faca croaziera cat mai placuta. Majoritatea turistilor a fost din Australia, SUA si Anglia. Au fost numai 4 romani, grupul nostru. Romanii din echipaj ne-au spus ca am fost norocosi ca nu am nimerit cu grup mare de chinezi pentru ca acestia sunt dezordonati, nepoliticosi, zgomotosi. Vremea a fost excelenta.
 
Pe tot traseul marea a fost linistita ca un lac. Excursiile la care am participat au fost bine organizate, autocare moderne, ghizi f. amabili si atenti. Nu regretam ca am mers in aceasta croaziera, chiar daca pentru noi, oameni obisnuiti, a fost cam costisitoare.
 
Va multumim pentru modul profesionist in care ne-ati indrumat sa avem o croaziera reusita. Pana in acest moment nu am verificat fotografiile facute. Dupa selectarea lor vom incerca sa va trimitem cateva si dv.
Cu stima, fam. Bolocan.