MSC Divina 15-26 Feb 2018

Scris de Calin Bajan

Am sarbatorit 20 de ani de casnicie printr-o superba croaziera in Caraibele de Est, la bordul MSC Divina. Vasul este un oras plutitor de 5 stele. O multitudine de activitati se desfasoara la bordul vasului, poti sa-ti petreci timpul in cele mai relaxante moduri. Personalul este extrem de saritor, prompt si te ajuta mereu sa nu uiti ca esti in vacanta. Ca exemplu, observand ca am cumparat diferite maimute de jucarie din diverse insule, intr-una din seri ne-au confectionat din prosoape o maimutica . Puteti vedea opera intr-una din poze. Fetita noastra a fost extreme de incantata. Am oprit in 5 insule din Caraibe (US Virgin Islands, St Kitts & Nevis, Martinique, Barbados, Guadeloupe). Pe fiecare dintre acestea poti face diverse activitati / excursii, pe care ti le poti rezerva de la bordul vasului, sau poti allege sa le faci individual. Noi am optat pentru a doua varianta. Am descoperit in Barbados una dintre cele mai minunate plaje, cu un nisip fin si o apa limpede de un turcoaz ireal. In US Virgin Islands am gasit o plaja aproape salbatica, un bar in mijloc de unde rasunau melodiile lui Bob Marley si te puteai racori cu o bere locala delicioasa. Multumiri echipei Croaziere.Net, care au fost de un profesionalism desavarsit si ne-au gasit cele mai bune solutii la cererile noastre, totodata organizandu-ne si o surpriza memorabila in noaptea aniversara: un tort delicios. Cu siguranta vom reveni intr-o alta croaziera, deoarece aceasta excursie a fost una de vis.

Abonează-te la Newsletter

Subtitlu newsletter