Carnival Cruise Lines – Noua politica antifumat
Când intră în vigoare noua politică antifumat?
Începând cu 9 Octombrie 2014 fumatul NU va mai fi permis în nicio cabină sau suită, incluzând balconul. Ţigaretele sau ţigaretele electronice vor fi permise doar în spaţii exterioare special amenajate, în discoteca şi in anumite spaţii apartinand cazinoului şi barului din incinta acestuia.
Fumatul de trabucuri si pipe va fi permis numai în spaţii exterioare destinate fumatului.
Având în vedere că politică antifumat intra în vigoare începând cu data de 9 Octombrie 2014, aceasta se va implementa în cazul în care croaziera este deja în desfasurare?
Nu, politica antifumat se va implemeta la data de 9 Octombrie 2014, sau la orice alt început de croaziera ulterior.
De ce schimba Carnival politica antifumat?
Dat fiind faptul că aproximativ 90% dintre oaspeţii nostri sunt nefumatori, ne dorim sa ne aliniem preferinţelor actuale si să le oferim acestora experienţa la bord cat mai placută. Monitorizăm constant respectarea politicilor companiei si solicităm părerea oaspeţilor pentru a ne asigura că vacanţa este conform aşteptărilor şi nevoilor acestora.
De ce este noua politică eliberată în Octombrie? De ce nu în acest moment?
Implementarea politicii antifumat in Octombrie oferă oaspeţilor o notificare optimă în vederea planificării vacanţelor viitoare. Ne dorim să comunicăm schimbarea politicii în avans pentru a evita perioada de penalizare în cazul în care aceasta schimbare afectează vacanţa oaspeţilor nostri.
Ce se intamplă în cazul în care un oaspete este prins fumând în cabină sau în balcon?
Se va aplica o amendă de 250$ pe contul de la bord, reprezentând taxa pentru curaţenia şi reîmprosparea cabinei. Informaţia despre această amendă este stipulată în contractul Carnival Cruise Lines.
Cu 90% oaspeţi nefumători, de ce nu implementăm politica antifumat pe întregul vas de croazieră?
Implementând această schimbare la politica actuală antifumat, încercăm să mulţumim toţi oaspeţii, atât pe cei nefumători cât si cei fumători. Sperăm ca oaspeţii noştri să aprecieze această schimbare şi să o considere un plus adus experienţei la bordul vasului de croazieră.
Cum ne informăm oaspeţii şi partenerii despre aceste schimbări?
Ne actualizăm toate materialele şi măsurile de informare despre schimbarea politicii curente antifumat pentru a inştiinţa toţi oaspeţii si partenerii noştri. Aceste măsuri includ distribuirea de e-mail-uri şi scrisori, instrumente de comunicare online, cât şi actualizarea paginilor web.
Nu mă simt confortabil cu noua politică antifumat, pot să-mi anulez croaziera fără a fi penalizat?
Noua politică antifumat pentru cabine şi balcoane intră în vigoare începand cu 9 Octombrie 2014, şi oferş oaspeţilor timpul necesar pentru anularea croazierei fără penalizări aplicate dacă sunt de părere că noua politică va afecta buna desfăşurare a vacanţei. De îndată ce perioadă de penalizări va intra in vigoare, acestea vor fi aplicate. Oaspeţii care şi-au rezervat croaziera cu o promotie “Early Booking” aplicată ,pentru croaziere începand cu 9 Octombrie 2014 îşi pot anula rezervarea ,aceştia având posibilitatea de retragere a avansului achitat dacă această politică afectează experienţa croazierei la bordul vaselor noastre.
Cât de diferită este politica antifumat in comparaţie cu politica altor linii de croazieră?
Noua politică antifumat Carnival Cruise Lines este în concordanţa cu politica celorlalte linii de croazieră.
Cum va fi aplicată politica antifumat asupra membrilor de echipaj?
Membrilor de echipaj le este interzis fumatul în orice spaţiu destinat oaspeţilor. Fumatul pentru aceştia va fi permis doar în spaţii special amenajate. Membrii de echipaj cu beneficii de oaspeţi nu vor avea permisiunea de a fuma în aria pasagerilor.
Revizuit Iulie 2014
Ultimele comentarii