Visati sa scapati de trezitul la ora 6:00 si de vasele murdare care va asteapta cuminti in chiuveta? Ati prefera 100 de seri de gala, presarate cu celebritati si vizite pe taramuri indepartate? Multi turisti au transformat acest vis in realitate, alegand din calendarul de croaziere 2017/2018, o croaziera in jurul lumii.
A trecut aproape un secol de cand, in 1922, nava RMS Laconia a liniei Cunard, naviga pentru prima oara in jurul lumii. Acest fenomen, care intre timp a castigat ceva popularitate, era considerat pe atunci o optiune de calatorie doar pentru cei foarte in varsta.
Chiar si in zilele noastre, o astfel de croaziera este atractiva in special pentru seniori. (Cati dintre noi avem la dispozitie timpul si resursele necesare pentru o vacanta de trei luni, sau mai lunga?). Dar, in toata aceasta poveste a croazierelor lungi, se intrezareste un suflu tanar de energie. Tot mai multe linii anunta croaziere in jurul lumii, iar unele dintre ele – cum ar fi Cunard sau P&O – opereaza chiar doua sau mai multe astfel de voiaje pe an.
In mod ironic, insa, cele mai multe astfel de croaziere nu fac, propriu-zis, ocolul lumii. Dar aceste calatorii ofera pasagerilor acces la un portofoliu variat de culturi diverse, “ambalate” intr-un singur voiaj. Iar cei care nu pot opta pentru intreaga calatorie, au posibilitatea sa aleaga doar un segment, cu o durata de la o saptamana, la o luna sau mai mult.
Croazierele in jurul lumii debuteaza, de obicei, in ianuarie, si se termina in martie, aprilie sau mai. exista, insa, si exceptii, deci fiti cu ochii-n patru la ofertele liniilor de croaziere, daca va doriti ceva mai deosebit.
Daca aveti visuri mari, iata sumarul croazierelor in jurul lumii, pentru 2017 si 2018.
Croaziere in jurul lumii 2017
Crystal Cruises
Croaziera: Crystal Serenity va naviga timp de 94 de nopti, din Miami, cu plecare pe 10 ianuarie si retur in 15 aprilie. Croaziera “Southern Celebracion” pune accent pe America de Sud si, de fapt, navigheaza in jurul continentului, cu retur la Miami via Canalul Panama. Atractiile principale includ sederi peste noapte in orase precum Lima, Buenos Aires si Rio de Janeiro, plus navigare in Fiordurile Chiliene, Cape Horn, pasajul Drake din Antarctica, Elephant Island si Fluviul Amazon
Data de plecare: 10 ianuarie, 2017
Segmente de itinerariu: Miami – Colon, 11 nopti; Colon – Valparaiso, 20 nopti; Valparaiso – Buenos Aires, 23 nopti; Buenos Aires – Rio de Janeiro, 11 nopti; Rio de Janeiro – Barbados, 22 nopti; Barbados – Miami, 10 nopti.
Tarif: Tarifele pentru o croaziera integrala in jurul lumii variaza intre 35000 € si 211000 €/ persoana, iar tariful pentru un segment incepe de la 3500 €/persoana, in cabina dubla.
Croaziera: “Grand Pacific Explorer” este un voiaj “port-intensive”, cu durata de 99 de nopti, in Australia – Asia, la bordul navei Crystal Symphony, cu plecare din Melbourne pe data de 5 ianuarie si sosire la Tokyo pe 14 aprilie. Acest itinerariu este unic pentru sederile peste noapte in porturi populare, precum Melbourne, Sydney, Cairns, Bali, Singapore, Ho Chi Minh City, Hiroshima si Tokyo, plus doua nopti in Hong Kong, Shanghai, Incheon si Beijing. Alte porturi vizitate sunt Papua New Guinea, Solomon Islands, Vanuatu si Fiji precum si Bandar Seri Begawan in Brunei.
Data de plecare: 5 ianuarie, 2017
Segmente de itinerariu: Melbourne – Sydney, 15 nopti; Sydney – Sydney, 21 nopti; Sydney – Bali, 13 nopti; Bali – Singapore; 12 nopti; Singapore – Hong Kong, 13 nopti; Hong Kong – Incheon, 11 nopti; Incheon – Tokyo, 14 nopti
Tarif: Tariful pentru croaziera integrala porneste de la 30000 €/persoana, iar pentru un segment, tarifele pleaca de la 3300 €/persoana in cabina dubla.
Linia Cunard
Croaziera: Nava Queen Elizabeth va naviga in jurul Globului, intr-o croaziera de 120 de nopti, cu plecare din Southampton pe 7 ianuarie 2017, si retur in Southampton pe 7 mai 2017. Calatoria include 45 de porturi in 25 de tari si patru nopti petrecute in New York, San Francisco, Sydney si Cape Town. Principalele puncte de atractie ale acestui voiaj includ tranzitarea Canalului Panama, vizite in Samoa si Tonga apoi un tur complex prin Noua Zeelanda, Australia si Asia de Sud-Est, cu opriri in Insulele Seychelles, Mauritius si Reunion; si explorari in Africa de Sud si Namibia.
Data de plecare: 7 ianuarie, 2017
Segmente de itinerariu: Southampton – New York, 9 nopti; New York – San Francisco, 19 nopti; San Francisco – Sydney, 21 nopti; Sydney – Kobe, 15 nopti; Kobe – Singapore, 11 nopti; Singapore – Cape Town, 20 nopti; Cape Town – Southampton, 18 nopti
Tarif: De la 19998 €/persoana, pentru intreaga croaziera.
Croaziera: Queen Victoria va naviga 120 de nopti, tur-retur din Southampton, din data de 5 ianuarie, pana pe 5 mai, 2017. Turistii vor putea vizita 33 de porturi, din 17 tari, si vor avea parte de trei sederi peste noapte in Fort Lauderdale, Sydney si San Francisco. Cele mai multe porturi vizitate se afla in America de Sud, Pacificul de Sud, Noua Zeelanda si Australia, precum si in Caraibe.
Data de plecare: 5 ianuarie, 2017
Segmante de itinerariu: Southampton – Fort Lauderdale, 11 nopti; Fort Lauderdale – Buenos Aires, 22 nopti; Buenos Aires – Valpariso, 9 nopti; Valparaiso – Auckland, 17 nopti; Auckland – Sydney, 5 nopti; Sydney – Los Angeles, 27 nopti; Los Angeles – Southampton, 29 nopti.
Tarif: De la 19998 €/persoana in cabina dubla, pentru voiajul integral.
Croaziera: Nava Queen Mary 2 va vizita patru continente intr-o calatorie in jurul lumii, de 118 nopti, cu plecare din Southampton, din 3 ianuarie 2017, pana pe 15 mai, 2017. Puteti alege sa incepeti croaziera mai devreme, din New York, pentru un voiaj de 132 de nopti, sau mai tarziu, din Cape Town, pentru o varianta mai scurta, de 108 nopti. Se vor vizita porturi din Africa de Sud, Australia, Asia de Sud-Est, Orientul Mijlociu si Europa. Pricipalele opriri se fac in Le Port, Reunion; Kangaroo Island si Hobart in Australia; Bandar Seri Begawan in Brunei; Keelung din Taiwan; precum si Jeju Island si Busan in Coreea de Sud.
Data de plecare: 3 ianuarie, 2017
Segmente de itinerariu: indisponibile in acest moment.
Tarif: de la 19998 €/persoana in cabina dubla
Linia Holland America Line
Croaziera: Nava Amsterdam ofera o croaziera Grand World Voyage de 111 nopti, cu plecare din Fort Lauderdale. Calatoria debuteaza cu tranzitarea Canalului Panama, urmata de opriri in Hawaii Hawaii, Marshall Islands, Micronesia, Guam si Marianele de Nord. Nava ocoleste Australia si Noua Zeelanda, in favoarea unei explorari in profunzime a Japoniei, Coreei de Sud, Chinei si a Vietnamului. Se viziteaza si tari precum Malaysia, Sri Lanka si India, apoi calatoria continua in Orientul Mijlociu, cu tranzitatrea Canalului Suez, si croaziera in Mediterana, traversarea Oceanului Atlantic, si debarcare in Fort Lauderdale, pe 26 aprilie 2017.
Data de plecare: 4 ianuarie, 2017
Segmente de itinerariu: Fort Lauderdale – Honolulu, 22 nopti; Honolulu – Hong Kong, 34 nopti; Hong Kong – Istanbul, 33 nopti; Istanbul – Fort Lauderdale, 22 nopti
Tarif: Pentru croaziera integrala, tarifele sunt intre 16999 € – 67999 €/persoana, iar pentru un segment, cel mai mic tarif este de 3399 €/persoana in cabina dubla.
Linia Oceania Cruises
Croaziera: In 2017, nava Insignia navigheaza “In jurul Lumii in 180 de zile”, calatorie tur-retur din Miami, cu plecare pe 6 ianuarie si intoarcere pe 6 iulie, 2017. Este cea mai lunga croaziera de acest fel, oferita in 2017. Voiajul debuteaza cu vizitarea Insulelor Cayman si Cartagena, Columbia, inainte de tranzitarea Canalului Panama. Se vor explora, apoi, Costa Rica, Nicaragua, Guatemala si cateva porturi din Mexic. O oprire in San Diego va va “catapulta” apoi spre Insulele Hawaii, inclusiv spre prea-putin vizitata Nawiliwili, inainte de a va indrepta spre Pacificul de Sud, Noua Caledonie, Noua Zeelanda si Australia. Porturile asiatice, din Indonezia in China, Thailanda si Myanmar (Burma), sunt urmate de o aprofundare a Indiei. Spre final, calatoria se desfasoara in Orientul Mijlociu, Mediterana, Nordul Europei si Canada, cu debarcare in 6 iulie, in Miami.
Data de plecare: 6 ianuarie, 2017
Segmente de itinerariu: Miami – Auckland, 46 nopti; Auckland – Bali, 23 nopti; Bali – Singapore, 28 nopti; Singapore – Roma, 39 nopti; Roma – Miami, 44 nopti
Tarif: de la 39999 €/persoana, pentru intreaga calatorie
Linia P&O Cruises
Croaziera: nava Arcadia va ofera o aventura de 114 nopti, in Polinezia si Asia, cu plecare din Southampton, tur-retur. Itinerariul incepe cu un pasaj transatlantic spre Caraibe, (Barbados si Curacao), inainte de tranzitarea Canalului Panama, navigand in jurul Mexicului, apoi urmand opriri in San Diego si Los Angeles. Se continua cu vizite in Insulele Hawaii si Pacificul de Sud. Porturile din Japonia, Coreea de Sud, China, Vietnam, Singapore, Malaezia, Thailanda si Sri Lanka sunt precedate de opriri in Noua Zeelanda si Australia. Orientul Mijlociu si tranzitarea Canalului Suez anunta ultima parte a croazierei. Inainte de intoarcerea la Southampton (27 aprilie), nava Arcadia va opri in Malta si Lisabona.
Data de plecare: 2 ianuarie, 2017
Segmente de itinerariu: Southampton – San Francisco, 24 nopti; San Francisco – Sydney, 23 nopti; Sydney – Hong Kong, 24 nopti; Hong Kong – Singapore, 10 nopti; Singapore – Southampton, 33 nopti
Tarif: de la 10699 £/persoana, pentru intreaga croaziera, sau de la 1509 £/persoana pentru un segment.
Croaziera: Un alt “grand voyage” marca P&O Cruises in 2017 numara 104 nopti, la bordul navei Aurora, tur-retur din Southampton, cu imbarcare pe 9 ianuarie. Tranzitarea Canalului Suez este urmata de o multitudine de tari din Orientul Mijlociu, printre care se numara: Egipt, Iordania, Oman, si Emiratele Arabe Unite. India si Sri Lanka sunt urmatoarele pe lista tarilor vizitate, urmate de Golful Bengal, Malaezia (Penang) si Singapore. Urmeaza apoi Australia si Noua Zeelanda, si o scurta vizita in Honolulu, traversarea Oceanului Pacific, tranzitarea Canalului Panama, putin timp petrecut in Caraibe si traversarea Atlanticului, cu destinatia finala Southampton (22 aprilie 2017).
Data de plecare: 9 ianuarie, 2017
Segmente de itinerariu: Southampton – Dubai, 21 nopti; Dubai – Singapore, 13 nopti; Singapore – Sydney, 19 nopti; Sydney – San Francisco, 26 nopti; San Francisco – Southampton, 25 nopti
Tarif: pentru tur-retur Southampton, intre 9699 £ si 31599 £ pentru o persoana, in cabina dubla.
Linia Princess Cruises
Croaziera: Nava Pacific Princess ofera o croaziera de 111 nopti, cu plecare din Fort Lauderdale, pe 3 ianuarie, sau din Los Angeles, din 20 ianuarie. World Cruise looks very similar to the ship’s 2016 westerly route with a few exceptions. Cei ce aleg imbarcarea din Fort Lauderdale, vor tranzita Canalul Panama si vor vizita Santa Marta, Columbia, precum si porturi din Nicaragua, El Salvador si Baja Mexico, inainte de a-si croi drum spre Los Angeles, acolo unde se vor imbarca ceilalti pasageri. Nava va traversa, apoi, Pacificul, spre Hawaii, Samoa si Tonga. Turistii urmeaza sa descopere porturile din Noua Zeelanda si Australia, Papua Noua Guinee si Micronesia, precum si Kaohsiung, Taiwan; si Sanya, “Hawaii -ul Chinezesc”. Dupa acestea, pornim spre Turcia, Grecia, Croatia, Italia, Malta, Gibraltar si Portugalia. O oprire in Bermuda marcheaza drumul de intoarcere la Fort Lauderdale. Cei ce debarca in Los Angeles vor avea parte si de tranzitarea Canalului Panama.
Deta de plecare: 3 sau 20 ianuarie, 2017
Segmente de itinerariu: Fort Lauderdale – Los Angeles, 17 nopti; Los Angeles – Fort Lauderdale, 94 nopti
Tarif: de la 19999 €/persoana, pentru intreaga croaziera, in functie de portul de imbarcare. Tariful pentru un segment porneste de la 2799 €/persoana, in cabina dubla.
Linia Regent Seven Seas Cruises
Croaziera: Linia Regent Seven Seas a revenit pe piata croazierelor in jurul lumii, dupa o absenta de sase ani, cu o calatorie de 128 de nopti, tur-retur din Miami, imbarcare pe 5 ianuarie 2017. La fel ca si celelalte croaziere de acest fel, calatoria la bordul navei Seven Seas Navigator incepe cu opriri in Caraibe (Grand Cayman) si Columbia (Cartagena), inaintrea tranzitarii Canalului Panama si vizite in Costa Rica, Nicaragua, Guatemala si Mexic. Apoi, vasul navigheaza pe Coasta de Vest a SUA, spre San Diego si Los Angeles. Urmeaza Hawaii si Polynezia Franceza, Samoa, Fiji, Noua Zeelanda si Australia. Cateva opriri in Indonezia vor uimi turistii, in timp ce vor patrunde in Asia de Sud-Est spre Singapore si Phuket, Thailanda; si cateva zile in Yangon, Myanmar (Burma). Itinerariul este completat de India (Cochin, Mangalore, Goa si Mumbai), Orientul Mijlociu si Mediterana, apoi traversarea Atlanticului pentru revenirea la Miami (13 mai 2017).
Data de plecare: 5 ianuarie, 2017
Segmente de itinerariu: Miami – San Diego, 16 nopti; San Diego – Auckland, 29 nopti; Auckland – Singapore, 25 nopti; Singapore – Atena, 36 nopti; Atena – Miami, 22 nopti
Tarif: O croaziera in intregime costa de la 54999 €/persoana, in cabina dubla.
Linia Silversea Cruises
Croaziera: Exista ceva special legat de croaziera oferita de nava Silver Whisper. Croaziera este incununata, la final, de o navigare exclusivista, de trei nopti, de la Nisa la Roma (3-6 mai 2017), la bordul noii nave de lux Silver Muse, pentru a marca inaugurarea acesteia. Turistii au posibilitatea sa primeasca bagajele acasa direct de pe Silver Wisper, sau sa le fie transferate dupa cele trei zile la bordul navei Silver Muse. Aceasta calatorie-bonus este inclusa in cele 116 nopti de croaziera, cu opriri in 62 de porturi din 25 de tari. Imbarcarea se face in San Francisco, apoi se navigheaza spre Vest, catre Hawaii si Samoa, Noua Zeelanda si Australia, urmate de segmentul principal, Asia de Sud-Est. Nava va opri in Bali (Indonezia), Philippines, Taiwan, China, Vietnam, Thailanda si Malaysia. Ruta continua apoi prin Sri Lanka si India, Orientul Mijlociu si Mediterana, pentru finalul din Roma (6 mai 2017).
Data de plecare: 6 ianuarie, 2017
Segmente de itinerariu: San Francisco – Auckland, 21 nopti; Auckland – Melbourne, 13 nopti; Melbourne – Bali, 13 nopti; Bali – Hong Kong, 17 nopti; Hong Kong – Singapore, 12 nopti; Singapore – Dubai, 17 nopti; Dubai – Atena, 15 nopti; Atena – Monte Carlo, 9 nopti
Tarif: de la 61550 €/persoana, pentru croaziera intreaga, sau de la 5950 €/persoana, pentru un segment (cazare in suita dubla).
Croaziere in jurul lumii 2018
Linia Crystal Cruises
In 2018, Crystal Cruises va opera patru astfel de croaziere, la bordul navelor Crystal Serenity, Crystal Symphony sau ambele nave intr-o singura croaziera.
Croaziera: Crystal Symphony numeste aceasta calatorie “Stunning Skylines & Halcyon Harbors”. Este o calatorie de 114 nopti, desfasurata cu precadere in Emisfera Sudica, incepand din Cape Town, pe 7 ianuarie, 2018. Croziera debuteaza cu porturi din Africa de Sud, Mozambique si Madagascar. Nava traverseaza apoi Oceanul Indian, spre incantatoarea Insula Reunion si Mauritius, inainte de a naviga catre Australia si Noua Zeelanda, urmate de navigarea in apele Pacificului de Sud, catre Fiji, Tonga, Insulele Cook si Society, precum si Marquesas. Daca ati vrut vreodata sa vizitati Insula Pastelui, aceasta croaziera va va purta catre destinatia dorita, dar si catre Insula Robinson Crusoe (Chile). Veti opri, apoi, in Peru, Ecuador, Panama si Columbia, St. Barth’s si Key West, inainte de a debarca in Miami, pe 30 aprilie 2018.
Data de plecare: 7 ianuarie, 2018
Segmente de itinerariu: Cape Town – Mauritius, 15 nopti; Mauritius – Perth, 14 nopti; Perth – Sydney, 12 nopti; Sydney – Auckland, 14 nopti; Auckland – Papeete, 16 nopti; Papeete – Valparaiso, 19 nopti; Valparaiso – Colon, 13 nopti; Colon – Miami, 11 nopti
Tarif: intre 40275 € si 250795 €/persoana, pentru intreaga croaziera, sau de la 4200 €/persoana, pentru un segment.
Croaziera: Crystal Serenity pleaca din Los Angeles pe 23 ianuarie 2018, intr-o croaziera de 112 nopti, numita “World Wonders & Eternal Cities.” Nava traverseaza Oceanul Pacific, pentru a vizita Pacificul de Sud si Australia, inainte de a se indrepta catre Asia, India si Orientul Mijlociu. Urmeaza apoi tranzitarea Canalului Suez, si debarcare in Roma (16 mai 2018). Printre opririle programate in timpul acestei croaziere se numara vizite in Pago Pago (Samoa); Cooktown and Norfolk Island (Australia); Kitava in Papua Noua Guinee; Gizo, Solomon Islands; Manila in Philippines; si Mangalore, India.
Data de plecare: 23 ianuarie, 2018
Segmente de itinerariu: Los Angeles – Sydney, 24 nopti; Sydney – Manila, 23 nopti; Manila – Singapore, 16 nopti; Singapore – Mumbai, 18 nopti; Mumbai – Dubai, 11 nopti; Dubai – Roma, 20 nopti
Tarif: 46310 € – 303125 €/persoana, pentru intregul voiaj, sau de la 5590 €/persoana, in suita dubla, pentru un segment.
Croaziera: cea mai lunga croaziera oferita de Crystal Cruises in 2018 se numeste “Storied Treasures & Captivating Journeys”. Timp de 129 de nopti, turistii vor putea sa aleaga segmente de croaziera in jurul lumii, la bordul ambelor nave, Crystal Symphony si Crystal Serenity. Crystal Symphony pleaca din Cape Town pe 7 ianuarie, 2018, spre Vest, traversand Oceanul Indian, catre Australia. In Sydney, pasagerii vor avea parte de World Cruise Gala Celebration (seara festiva), iar apoi se vor imbarca pe nava Crystal Serenity, cu destinatia Papua Noua Guinee, Solomon Islands si Philippines, apoi vor lua drumul Asiei, spre Hong Kong; Hanoi (Vietnam), Chan May si Ho Chi Minh City; Cambodia; Singapore; Malaysia; si Thailanda, si doua nopti petrecute in Yangon, Myanmar (Burma). Vor urma vizite in Sri Lanka si India, in drum spre Gulful Oman, Marea Arabiei si Golful Aden. Dupa tranzitarea Canalului Suez, vor fi opriri in Egipt si Israel, apoi debarcare in Roma, pe 16 mai 2018.
Data de plecare: 7 ianuarie, 2018
Tarif: de la 59820 €/persoana in cabina dubla
Croaziera: 97 de nopti “South Pacific Reflections” este un alt itinerariu mixt, la bordul ambelor nave, Crystal Serenity si Crystal Symphony. Imbarcarea se face in Los Angeles, pe 23 ianuarie, la bordul navei Crystal Serenity, cu destinatia Hawaii, Samoa, Fiji si Vanuatu, apoi schimb de nave in Sydney, urmat de opriri in Australia, Nopua Zeelanda, Fiji, Polynesia Franceza, Chile, Peru, Ecuador, Panama si Caraibe, cu debarcare in Miami pe 30 aprilie 2018.
Data de plecare: 23 ianuarie, 2018
Tarif: de la 40015 €/persoana in cabina dubla.
Linia P&O Cruises
Croaziera: Nava Arcadia porneste intr-o aventura de 99 de nopti din Southampton, pe 9 ianuarie 2018. Se viziteaza tari de pe cinci continenete, cu tranzitarea Canalelor Panama si Suez. Sunt incluse opriri in porturi americane, cum ar fi San Francisco, Hilo si Honolulu; vizite in porturi din Noua Zeelanda si Coasta de Vest a Australiei, si o sumedenie de porturi din Asia, inclusiv opriri in Vietnam, China, Philippines, India si Malaysia. Debarcarea se face in Southampton, pe 19 aprilie, 2018.
Data de plecare: 9 ianuarie, 2018
Segmante de itinerariu: Southampton – Sydney, 44 nopti; Southampton – Singapore, 69 nopti; Southampton – Auckland, 40 nopti; Southampton – Hong Kong, 63 nopti; San Francisco – Hong Kong, 39 nopti; San Francisco – Singapore, 45 nopti; Auckland – Southampton, 59 nopti; Auckland – Dubai, 40 nopti; Sydney – Southampton, 55 nopti; Sydney – Dubai, 36 nopti; Brisbane – Southampton, 52 nopti; Hong Kong – Southampton, 36 nopti
Traif: de la £9,999 la £24,699/persoana, pentru voiaj integral, sau £5,339/persoana pentru un segment, cazare la bord in cabina dubla
Croaziere in jurul lumii 2019
MSC Cruises
Croaziera: Petreceti 129 de nopti navigand in jurul lumii la bordul navei MSC Magnifica in 2019. itinerariul porneste din Genova, spre Vest, catre porturi din Caraibe, America Centrala, SUA, Pacificul de Sud, Asia de Sud-Est si Orientul Mijlociu. Este o alegere foarte buna pentru impatimitii insulelor, oferind vizite in opt porturi din Caraibe si o multitudine de alte destinatii insulare mai putin vizitate din Pacificul de Sud. Croaziera se termina in Hamburg, dupa vizitarea oraselor-port din sase tari europene. calatorii care doresc sa imbarce sau sa debarce in alte orase decat Genova, au noroc! Acesata croaziera poate fi impartita in mai multe segmente de lungimi diferite, cele mai multe cu port de imbarcare si/sau debarcare in Europa. acest lucru va pemite sa personalizati mult mai usor croaziera, in functie de preferinte.
Data de plecare: 5 ianuarie, 2019
Segmente de itinerariu: Genova – Genova, 118 nopti; Genova – Melbourne, 76 nopti; Genova – San Francisco, 36 nopti; Genova – Southampton, 126 nopti; Marseilles – Hamburg, 128 nopti; Marseilles – Melbourne, 75 nopti; Marseilles – Marseilles, 118 nopti; Marseilles – San Francisco, 35 nopti; Barcelona – Barcelona, 118 nopti; Barcelona – Hamburg, 127 nopti; Barcelona – Melbourne, 74 nopti; Barcelona – San Francisco, 34 nopti; Barcelona – Southampton, 124 nopti
Tarife: pentru a afla tarifele si disponibilitatile pentru aceasta croaziera, va rugam sa contactati echipa Croaziere.net
ma intereseaza marseilles – hamburg 128 nopti spre sfarsitul anului 2018 si inceputul anului 2019
PRETUL UNEI CROAZIERE CABINA EXTERIDARA CU BALCON JNJURUL KUMII 2019