Notificare Pullmantur – Transferul navei Monarch of the Seas

ROYAL CARIBBEAN TRANSFERĂ VASUL MONARCH OF THE SEAS LINIEI PULLMANTUR

 

MIAMI, 20 martie 2012 – Royal Caribbean Cruises Ltd. a anunțat astăzi transferul vasului Monarch of the Seas de la Royal Caribbean International la Pullmantur, operatorul de croaziere și tururi cu sediul în Madrid. Monarch of the Seas se va transfera la Pullmantur la 1 aprilie 2013, după ultimul voiaj făcut pentru Royal Caribbean International, care pleacă de pe 29 martie 2013.

“Suntem foarte mândri de Monarch of the Seas pentru furnizarea serviciilor de calitate şi destinaţiilor deosebite pentru turişti, oferite încă din voiajul inaugural”, a declarat Adam Goldstein, președinte și CEO al Royal Caribbean International. “Vasul va crea amintiri minunate și în ultimele voiaje făcute pentru brand-ul nostru, până în luna martie 2013 şi apoi continuă să facă acelaşi lucru pentru oaspeţii liniei Pullmantur.”
Cu încorporarea vasului Monarch of the Seas, Pullmantur va creşte capacitatea totală a clienţilor cu aproape 25 la sută şi va satisface cererea în creştere pentru brand-ul distinctiv pentru croazierele în stil All Inclusive.

”Transferul vasului Monarch of the Seas va consolida Pullmantur în strategia noastră de creştere pentru America Latină, şi ne ajută să devenim una dintre mărcile cele mai recunoscute pe scară largă”, a declarat preşedintele şi CEO al Pullmantur, Gonzalo Chico Barbier.
Monarchof the Seas a fost construit la Chantiers de L’Atlantique (acum STX Franţa), în St Nazaire, Franţa, şi a plecat în voiajul inaugural la 17 noiembrie 1991.Nava face parte din clasa Sovereign, care a avut cele mai mari nave din lume şi cele mai inovatoare din timpul lor.

Pullmantur este principalul tour-operator și principala companie de croaziere spaniolă, fondată în 1971, şi celebră pentru introducerea conceptului de croaziere “All Inclusive”. Pullmantur este liderul pieței de croaziere, în Spania şi Portugalia, care operează în prezent o flotă modernă de patru nave, cu o capacitate de 9.000 de pasageri în fiecare zi, navigând la nivel mondial, şi având 100 de destinaţii. Compania oferă și servicii de zbor, operate de ei, cu o flotă de patru avioane Boeing 747-400. Pullmantur Air oferă zboruri charter pentru porturile de îmbarcare europene şi zboruri de cursă lungă între Spania şi Marea Caraibelor pentru sejururile oferite de companie. Pullmantur, operează prin birouri satelit în Brazilia, Mexic, Portugalia şi Franţa.

 



Scrie un comentariu

Am citit si sunt de acord cu Politica de confidentialitate si Termenii si conditiile site-ului.